Modificarea salariului minim în 2019 pentru firmele de construcții

Prin ordonanța de urgență 114/2018, se stabilește un salariu minim superior în cadrul firmelor din domeniul construcțiilor, care vine și cu o scutire la impozit și o parte din contribuțiile sociale.

În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte  la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră.

Angajații cărora li se aplică acest salariu minim pe economie sunt cei ai angajatorilor care:

– desfăşoară activitatea de construcţii definită la codul CAEN 41.42.43 – secţiunea F – Construcţii;

– desfăşoară activitatea în domeniile de producere a materialelor de construcţii, definite de următoarele coduri CAEN:

  • 2312 – Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate;
  • 2331 – Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramic;
  • 2332 – Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii din argilă arsă;
  • 2361 – Fabricarea produselor din beton pentru construcţii;
  • 2362 – Fabricarea produselor din ipsos pentru construcţii;
  • 2363 – Fabricarea betonului;
  • 2364 – Fabricarea mortarului;
  • 2369 – Fabricarea altor articole din beton, ciment şi ipsos;
  • 2370 – Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei;
  • 2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii;
  • 1623 – Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii;
  • 2512 – Fabricarea de uşi şi ferestre din metal;
  • 2511 – Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice;
  • 0811 – Extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii, extracţia pietrei calcaroase, ghipsului, cretei şi a ardeziei;
  • 0812 – Extracţia pietrişului şi nisipului;
  • 711 – Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică;

De asemenea, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028, angajații de la firmele încadrate în domeniile de mai sus pot beneficia de scutire de la plata impozitului pe venit, de 10%, de la plata contribuției la sănătate (CASS), de 10% și de scăderea contribuției la pensii (CAS) de la 25% la 21,25%. Persoanele prevăzute mai sus care datorează contribuţia la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt scutite de la plata acestei contribuţii în limita cotei prevăzute mai sus.

Totodată, angajatorul va plăti o contribuție asiguratorie pentru muncă redusă cu 85% din valoarea ei. Astfel contribuția scade de la 2,25% la 0,337% din salariul brut.

Pentru aceste reduceri angajatorul trebuie să mai îndeplinească 2 condiții:

  • realizează cifră de afaceri din activităţile menţionate mai sus în limita a cel puţin 80% din cifra de afaceri totală, calculată cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care aplică scutirea;
  • veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea, sunt cuprinse între 3.000 şi 30.000 lei lunar inclusiv şi sunt realizate în baza contractului individual de muncă. Salariile angajaților încadrați în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028 nu intră în aceste limite.

Astfel, în sectorul construcțiilor, la condiții normale de muncă, la un salariu minim brut de 3000 de lei, angajatul fără persoane în întreținere primește în mână un salariu net de 2362 de lei, iar angajatorul plătește un cost salarial de 3010 lei.

SALARIUL MINIM 2019 – procedura în REVISAL

Conform HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, angajatorii au obligația să transmită informațiile privind noile salarii pentru angajați în REVISAL, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării, adică de la data de 1 ianuarie 2019.

Datele în registru se completează şi se transmit on-line pe portalul Inspecţiei Muncii.

La încetarea activităţii salariatului, angajatorii au obligaţia să îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, precum şi un extras din registru.